Lăsați-mi

Lăsați-mi Clipele în pace! Ce v-au făcut, de le goniți? Răpite-au fost, de voi, odată; De ce, cu ură, le răniți? Cu vorbele nemilostive, Cătușele, la Timp, ați pus, Și l-ați oprit să bată-a Viață, Pe calea lui, de numai dus. Cu-o moarte, datoria mi-oi plăti-o, Dar asta nu vă e de-ajuns. Plăcerea o simțiți, morbidă, Jungheru-n suflet, de-i pătruns. Ce v-am făcut? Ce-aveți cu mine? Doar umbre-n amintiri sunteți. Cu urlete, în ziua-noapte, Să ștergeți vise, nu puteți. Doar vreau să mă trezesc în pace, Chiar de-n coșmare-apoi trăiesc. Nu transformați, cu rea-voință, Iubirea-n răul cel firesc. Încerc, durerea s-o distribui, Să nu mai simt cuțitul ei, Căci, poți, în trup, de e difuză, Otrava timpului s-o bei. Când îți pătrunde Viața-n minte, Cu-a ei trăire, ca un drog, Te simți pierdut, dar ai o șansă, Cum am și eu acum, mă rog…