Lăcrimioarele

-”lăcrimând” cu-n pui de Mai–

Printer Frunze lungi și late, Ea se simte-ncătușată, Și, desi nu-i vinovată, Tremură ușor în noapte. Ea, în zori se spală-n rouă, Și, cu-n zâmbet de copilă, Se ridică-ncet, febrilă, Să ne-atate, nurii, nouă. Clopoțeii fini, în soare, Îmbrăcați de sărbătoare, Par ciopor mic de mioare, Pe un plai pierdut în zare. Agățați de-un fir de viață, Lacrimi pure, albe, ”crude”, Cânt-un imn, ce nu se-aude, Pentru ”Cel schimbat la față”. E Credință, sau e Soarta, Ce-n simbol, scos din țărână, Vrea să-ntindă, azi, o ”mână”, Să atingă-n Cer, iar Poarta. ”Trepte” fine, spre lumină, Bobocei noi se înșiră, Și-n acorduri ca de liră, Rugă-nalță-n zi senină:

-Prea-plecați, ne cerem voie, De-a vă răsplăti iubirea, Răsfățându-vă, o clipă, Nu privirea, ci ”simțirea”. Nu în frumusețe, suntem Hotărâți a vă-ncânta, Ci-n parfumul ce , doar zeii, Ca pe ambră-l pot ”gusta”.

Aerul de primăvară, Se scurgea parcă din Rai, ”Lăcrimam”, în gând și suflet, Lâng-o floare-un ”pui de mai”.

(De Florii și Paște… două mame…)