Mintea

Negurile s-au lăsat Peste amintiri. A rămas o cale oarbă, Doar de rătăciri. Să le uit, nu pot acum, Chiar dacă aș vrea. Mintea-mi reproșează-ntr-una Că-i povara grea. Să o duc cu vorba-ncerc, Ca un prost sadea. -Cum să șterg eu ce nu vreau? -Asta vom vedea! Chiar cu riscul unui chin, Că-i pe pielea mea, O încarc cât pot de mult, Ca pe-o piază rea. Viața-i cupa ce i-o dau, Cu amar deștept, Ce îmi stă cu grijă-n în gât, Chiar când nu m-aștept. Și o las așa, tacit, Mintea, cum vă zic, Să se sature și ea, Cu nimicul mic. Nu a vrut, trăiri de top, Să caute-n drum. În vâltoare n-a văzut, Decât fum și scrum. Deci, de minte rătăcit, Căci face ce vrea, Timpu-l pierd mai cu folos, Doar când uit de ea.