Ordinul ”Te du!”

În idei restrânse, la ”a fi, sau nu”, Viețile respectă, ordinul ”Te du!”

Umbre zburătoare, pe Cer insipid, Pete de culoare, pe solul arid, Păsări trecătoare, în spațiu și timp, Oameni în mișcare, zgândărind un câmp, Zări nedefinite, alergând mereu, Ziduri înnegrite, răsuflând din greu. Ce e jos, visează, la calea ”în sus”, Fiindcă-”aleasa” foame, doar ”în jos” a dus. Trupurile, vrerea pământului fac, Iar Domnul se-ascunde, cu îngeri ce tac. Pete migratoare, în zboruri dispar, Când, pedestre forme, în genunchi tresar. Ochii-nchiși de gânduri, și trădați de dor, Însoțesc vii stoluri, ce se pierd în nor. Sufletul se zbate în ecou de chin; Și trăirea țipă, suferind din plin. Pasiunea-mbată, clipa cu venin; În tenebra nopții, cerul nu-i senin.

În idei restrânse la ”a fi, sau nu”, Viețile respectă ordinul ”Te du!” Unii merg în Ceruri, alții în pământ; Fiecare crede, c-al lui, e mai sfânt.