Omulețul de zăpadă

-”trai învins”-

Nenăscut, ci doar creat De-o ființă oarecare, Tinde-n van, înspre uman, Într-un gest de împăcare. Mâna-ntinsă, Ceru-arată, În alt sens, de ”Nu-L uita!” Ochii ”cărbunii”, pe față, Viața-ncearcă, a ierta. Prea haină, doar răceală, Ea i-a oferit, din greu, L-a-ncrustat în neaua crudă, Și l-a părăsit mereu. Nu i-a dat șansa să meargă, Să alerge, sau să zboare, Și nici ca să stea-n căldură, Într-o casă, ci-n ninsoare. Mantia de blană albă, I-a-ncheiat-o-n bumbi-cărbuni, Și, pe cap, i-a pus o oală, Pălărie de nebuni. Iar ca nas, neserioasa, Chiar un morcov lung i-a pus, De arată ca Pinochio, Sau chefliu-n ”aburi dus”. Gura însă, zâmbitoare, I-a făcut-o înadins, Ca să râdă, cu copii, Ca să uite-un ”trai învins”.