Omul, veșnic ”deținut”

Zilele se scurg, cu noaptea, Tot mereu pe urma lor; Nu se plâng că-s alungate, Și că, iarăși, ca ieri, mor. Speră poate într-un Mâine, Într-un Azi neputincios; Clar, privind în perspectivă, Cercul pare vicios. Timpul trece fără milă, Gol, golit de-orice simțiri, Și nu-i pasă că se piere; Lacrimi n-are în priviri. Cam ca el, sunt și umanii, Ce destinele-și ”croiesc”; Forța-i un borcan cu miere Și, în jurul ei, roiesc. Mulți ucid cu ”semnătura”, ”Înfierând” fapte lumești; Alți-aleg și scurtătura, Luând scurt vieți vii, prea firești. Fiare să le zici?… ideea Poate-ar fi de reținut. Cu și fără fier, prin lege, Omu-i veșnic ”deținut”.