„Puritate”

Vremea s-a stricat, e iarnă și-ntr-un sat, de rău, pătat. Cerul varsă ”puritate”, de la Cel de Sus, uitat. Oamenii-s umani, ca rasă, mai puțin, doar, în ce fac. Dorm cu nesimțire-n casă și, în depravare, zac. Poftele domină jocul numit Viață pe Pământ. Patima ”sfințește” locul, nu în sensul vechi, și sfânt. Mințile se-aprind ca iasca; din cuvinte sar scântei. ”Crucea” de la piept e plosca, ce-o ”închină”, ca atei. Conștiințele-s pătate, chiar murdare deseori. Mila, greu în ochii răzbate; au instinct de vânători. Ninge-acum cu nepăsare, peste oameni cam la fel. Fac prin ”puritate” cale… spre bodegă, nu spre El.