Rugul

-hăitașii legii-

Din inima Orașului damnat, Flori, din gunoi, am adunat, Și candele, pe caldarâm, am pus, Ca rugi, spre Cel uitat, de Sus, Și am spălat cu lacrimi trupuri arse, Ce au lăsat, să geamă, mame-n case.

Covorul de vieți stinse umple strada Și doar din tineri este ”prada”, Ce, de a legilor hăitași e adunată, Din cușca discotecă blestemată.

Pierduți, sutele de mame-n jale, Copii-și plâng, pe paturi de spitale, Și suflete se zbat, aprig, sau stins, Când izbucnește timpu-n plâns.

E prea târziu!… sau nu e încă; Din mii de piepturi s-a născut o ”Stâncă”, Pe care-i scris, cu ”omenie”, ”Dreptate vrem, azi, nu-n vecie! Nu vrem persoane condamnate, Ca forme-ascunse de dreptate, Și-n loc de palide regrete, Vrem doar respect de viețile curente!”

Orașu-n centru, rugul a aprins, Și-a ars pe el, aleanul strâns, Și vechiul cântec de iubire, Lăsând în loc, un imn, de pomenire.