Rugi

Oameni sărmani, cu traista norocului în băț, cârpită în prea multe locuri, dar și cu multe alte găuri, lăsate șansei, ca să intre când vrea, sau să mai cadă ghinionul ”scaios”, își duc, nu petrec, zilele cu speranța îmbătrânită de atâta așteptat inutil, răbdători la cele lumești, până în pragul deznădejdii, rugându-se, încă, la El, convinși că, tot încă, nu i-a părăsit, și că e doar ocupat, cu Lumea viitoare, pe care le-o pregătește, cu chibzuință și iubire, și cu multă milă, atât cât mai poate și El îndura, căci prea mult a fost solicitat și, din două rugi, dacă una-i pentru ”Dă-mi!”, cealaltă e, sigur, pentru ”Fie-Ți milă!”