Teatrul

-Just.ție. ?-

În ziua de judecată, cu pedeapsa deja ”dată”, Dumnezeu lipsea din cer, iar Dreptul, din foaier. Viața-n ”teatru” se juca, ca o piesă, ce strica sensul pur de adevăr, luând și cinstea în răspăr. Miei-jurați, uitând strămoșii, ”lupuleți”, cu robe roșii, răsfoiau, fără-a citi, dosare cu ”știri la zi”. Ce contează-o viață-două, și ani lungi, lipsiți de ”rouă”, și cu soare un bec chior, când, la condamnări, ai spor? … -Cum se poate? Mai ”nimic”! Ia să mai ”greblați” un pic și, ”pleava”, s-o scărmănați, și, la plan, să ”cotizați”! … Tot ”pierzând” hoții cu ”stare” pe la munte, pe la mare, s-au ”trezit” flăcăii mei, că-au rămas cu derbedei. Mult prea mult n-aveau de dat, pușcăriilor de stat, care s-au ”văzut” cam goale, fără fonduri ”largi în poale”. ”Plasa” și-au întins de zor, la ”plevușca” din obor, și au luat, cam ca la piață, ”mărunțișuri” de prin viață. Au umplut ”cuștile” iar, cum cădea al legii zar, căci, când e confuză ”forma”, nu contează decât norma. Sensul se pierdea voit, într-un cod de legi tocit, și-n ”prevede-rea” primită ca-”nțelegere” tacită. … Dumnezeu, când s-a întors, a văzut totul pe dos, a stuchit, și a plecat, Și-napoi nu s-a uitat. Ne-a lăsat sărmani și blegi, ”Făcături!” de calpe legi, cu-o ”just.ție” de râs, justă-n fond, căci face ”fâsss!”…