Timp ciufut

Alergam Timpul din urmă; Irosit, nu se-ntorcea. Am ”sărit”, cu greu, din turmă; Așchie? Sau doar surcea? E ciufut, cum vine, trece, Cu nimic în urma lui; Nici măcar o Clipă-acolo, De o ”ciorbă” să îți pui. O dau chix, cu-ndemânarea Celui necuvântător, Ce așteaptă-n barieră, Fânul, dinspre viitor. N-am nici timp, de-o lumânare, Să pun pentru traiul mort, Dus pe apa săptămâni, Nu doar sâmbăta, cu-n ort. Toaca lui bate-n neștire, Și mă cheamă-mbietor; Pași-i fac zâmbind flegmatic, Ca un veșnic muritor. Undeva, în neguri, poarta Spre ”niciunde” s-a ivit; E-o părere, sau e-aievea? Viața, cert, m-a istovit…