Viața crește

Cu speranța în mai bine, Căutând necontenit, Am uitat, mult timp, de ”viață”; Gândul m-a înnebunit. Pentru-o falsă bunăstare, Hrană și ceva mai mult, Am muncit, cu-ncrâncenare, Pentru ”ban”, nedemnul cult. Am uitat ce-am spus odată: ”Zilnic, să privesc la Cer!” Mi s-a pus pe ochi o pată; Nori-s liberi, chiar de pier. Ei se schimbă des la față; Viață dau, și lăcrimând. Pe pământ, eu, din păcate, Nu am vrut, să mor, flămând. Gheara sufletul îmi strânge; Un copac bătrân se frânge; Un lăstar lovit nu plânge; Viața crește fără sânge…