Vestea bună-stării

-alandala-n îndoială-

Vestea-n sat s-a strecurat Ca o bârfă ”bună”. Nu știau cum să o ia: Adevăr?… Minciună? S-au convins că nu-i așa, Dup-o zi, sau două. Cei mai mulți o ignorau; ”Se făceau că plouă”. -Poate-a fost un semn în ea… Spuneau credincioșii. -Adevăr grăiți, cu har… Glumeau mincinoșii. Cei mai serioși, câțiva, Săturați de muncă, Ca ”sisifi”, tot mai ”trăgeau”, Câte-un gât… nu stâncă. Pe femei, le-a ”cucerit”, ”Îndoiala”-n fapte. Nu știau ce ”nu va fi”… Visuri de o noapte. Mulți copii, nu s-au băgat, Proști, în ” flecăreală”. A rămas, dacă-o fi fost, Dreapta ”îndoială”. Asta-i ”starea” de la sat: ”Bună” în cuvinte. Ei mereu rămân cu… Ce? ”Nu-nvățări de minte”.