Viscolul,

-opera ”cazonă”-

Ninge-n satul fără viață, Pustiit, nu doar de vânt. Ca-ntr-o operă ”cazonă”, Viforul ”vuiește”-un cânt. Lungi troiene-mpotmolite În ulucii ”rupți” de pari, Se revarsă, la-ntâmplare, Printre pomii tot mai rari. Feeria-n alb și negru, A distrus-o-un cenușiu, Cu o tentă alburie, Ca norocul străveziu. Pâcla sură se-nfășoară, Ca un giulgiu, de nou ”port” Mantie de biruință, Cergă pentr-un verde mort. Numai fumul se strecoară, Oropsit, prin coșuri lungi, Semn că viața mai insistă, Să păteze Ceru-n dungi. Fără vlagă-și pierde ”șirul”, Zvârcolindu-se-n zadar, Ca o ciută, grav rănită, De un vajnic, brav pândar. Feeria-i ”tulburată”, De un hămăit profund, Ca un ”dangăt de-adunare”… Alți înfometați răspund.