Vise ruginite

-în scârțâitul sorții-

Vise ruginite, Pe fundal de cergă, Sunt, de fapt, doar fapte, Din lumea acerbă. Palidă, lumina Zgârie pereții. Scârțâie lung soarta, Pentru noi, orbeții. Curios, ”trezirea”, E ca în alt somn. Ne-atârnăm de viață, Ca de-un unic Domn. Vrem și mântuire În trăiri de toate, Și iertări divine, La prea rele fapte. Unul chiar se roagă, Cu un glas șoptit; Greutatea vinei, Îl face smerit. Alții, ca turbații, În vorbe stridente, Își blestemă mama, Cel mai scump părinte. În coșmarul zilei, Suflete strivite, Își ”îmbracă” soarta-n Vise ruginite.