Vorba înțeleaptă

M-a-ntrebat un Oareșcine, Nu știu ce, de oareșce. Nu știa nici el, prea bine, Ce-i venise, și de ce. Nu eram dintre cei care, Cântă-n strună orișicui, Și priveau chiorâș la mine, Când ziceam, des: ”Pofta-n cui!” Dar acum, din indolență, Am ieșit cu-n: ”Ce spuneai?” A-ncâlcit vre-o două fraze; Sensu-abia de îl cerneai. ”Deșteptat”, sau politețe, Chiar i-am dat dreptate-n tot. Ce m-a lăudat la lume… Nu îl mai durea în cot: -Ce-l întrebi, ”îți dă dreptate”; E-o comoară de om bun!

O, ce vorbă înțeleaptă… Tot rezolv; nimic nu spun…