Zilele

Destrămate, zilele, O cam iau la fugă, Și rămâne-n urma lor, Doar un fel de rugă. Ieri m-am supărat pe azi; Începuse-aiurea. -Du-te! l-am gonit fățiș; N-o să-ntorc privirea! Mai vedeți voi săptămâni, Ca plopul cu mere. N-o să fac nici snop din voi, Chiar de viața-mi cere! Vă las singure, să fiți Fără socoteală! Numai faptul că vă văd, Mă bagă în boală. ”Astăzi” treceți fără rost, Cu un ”Mâine” geamăn. Tot ieșiți de undeva, Fără să vă semăn. Vai!… Ce spuneți? Vreți să fiți Valorificate? Să aveți și voi un rost? Să fiți împăcate? Să simțiți că dați ceva Unei lumi ne-bune, Ce vă zice ”Ai sictir!”… Asta nu se pune? Nu fiți toante, cum sunteți! E alint, vezi bine. Hai să facem pace azi! Poate-o fi și-un mâine…