George RogozPoezie și proză

Adevărul simplu

Zvon de primăveri

Crâmpeie de viață, Scormonesc tăceri. Din senin se-aude, Zvon de primăveri. Zgribulite-n tină, Tremură ”valori”. Visele-n pocale, Toarnă vii culori. Un astru se pierde Stins în asfințit. Se repetă jocul; Soare amețit. Curmătura vrerii, Curcubeu redus, Cade, ca și șansa, Gândului nespus. Cerul se ascunde În abisul mic; Drumul, către stele, E deschis un pic. Ziua zdrențuită De geloșii nori, Se cârpește-n poala Unor tainici zori. Valul vremii vine, Sub al vieții voal; Chipul veșniciei, E, în noapte, pal. Timpul se ascunde, Singur, ca și El; Nimeni nu-l ”petrece”, Chiar rămas la fel. Liniștea se-ntinde, În liedul de vânt; O boare suavă, Se alintă-n cânt. Ea confirmă zvonul, Chiar de într-o doară; Glia-și scoate ”puii”, Mici, de primăvară…