Alex și marea

-clipa lui-

Copilul se joacă și râde de val. Un altu-l răstoarnă. Mă sperii pe mal. Cu ochii în lacrimi, și apă în nas, El țipă-n plăcere; revin, și îl las. Cu marea e frate, sau poate chiar fiu. O simte în suflet; prin ea este viu. Nu vede străfunduri. Din țărm ea-l atrage. Durerea n-o simte, și toate-i sunt drage. Instinctul îi cere, în brațe s-o ia. N-o vede străină. Ea-i dă tot ce vrea. Nisipul se scurge din pumnul prea mic. I-l fură haina și-l râzgâie-un pic. O barcă e scoica, ce piere îndat. E grea ca și viața. Mai vrea înc-o-dat. Cu melcul se-ntrece, pe pistă, târâș, Și-l bate cu palma, râzînd, la urcuș. Divină e clipa, sub palizii nori, Cu marea-vecie, cu soare în zori. Clepsidra de mare și cer aninat, Nisipul de aur, cu drag ni l-a dat. Trăiește micuțul, azi viața din plin. Căci simte doar Clipa, din Timpul sublim.