Bălți perene

Pe-un crâmpei de viață, De timp agățat, Taie-o ață omul… Nimic n-a-nvățat. Pe un drum de care, Șubrezit de ploi, Se scurge-o suflare… Are ochii goi. Cerul se reflectă, Impregnat cu El, În balta perenă… Sufletu-I la fel. Umbra-n ea își bagă Cam cum vrea piciorul Și-o tulbură bine… Greu e cu ulciorul. Mila și iubirea Trec pe-un plan second. Nu le vezi? Probabil Că bine se-ascund.