Bobotează

-umbră cu ”umbre”-

Gerul a lovit din nou. Vîntul nu mai tace. Boboteaza a venit Cu-n fior; nu-i pace. Închistat în gheață, trist, Un copac doar geme. Un arbust tot plînge-n van. E prea mic; se teme. Florile s-au stins, pe rînd, Pe altarul soartei. Cruce-și fac oameni-n gînd, Sub greșeala faptei. Urletul se-aude trist, Nu ca o chemare. Lupii au pierit de mult; Câini sunt; de ”strînsoare”. Vaietul, în vuiet veșnic, Vestitor de vijelie, Se strecoară printre case, Sau, din ele, stă să vie. Prăbușit, ca un actor, Ce nu-ndură lesa, Muritor și el, un gard, Nu-și termină ”piesa”. A rămas doar răstignit, De un stîlp de soartă. Un lănteț flutură-n vînt, Amintind de-o poartă. Curtea-acum se varsă-n drum, Prin troiene sumbre. Casa, cu ce-i viu în ea, Umbră e, cu ”umbre”.