Bucovina

Lungi poiene curgătoare Culmile le înfrățesc. Pajiști verzi, scăldate-n soare, Pentru flori, parcă trăiesc. Jos, pe mantia regală De brăduți, tivită-n grâu, Muntele, cel plin de fală, Strânge-n brâu, un luciu râu. Stânci semețe, ce uitarea, Au gonit-o mai la șes, Sunt pecetea veșniciei, Rătăcite-n codrul des. Văile, cu cute ample, Cu regrete se desprind. Lacrimi străvezii, din goluri, În izbucuri se aprind. În sclipiri, pe care cerul, Le-ar dorii și sus, la el, Vii izvoare, tremurânde, Viața-ncep, dar nu la fel.