„Cetinând”

Bradul m-a oprit în zori, „Cetinând” spre mine: -Eu când mișc, din cetini dau; „Cetinez” se spune? Am zâmbit, cum uneori, Pot s-o fac pe bune, Și la-am răsfirat nițel, ”Cetinându”-l bine. -Vezi, am spus, privind în sus, Lumea de sub tine? Ce părere ai de ea? -E cam „sine-n sine”. -Să-nțeleg că… egoism. Nu cunoști cuvântul? -Păi se zbate-n „interes”, Cam cum bate vântul. -Mă aștept ca să afirmi Că nu-s drepți, ca tine… -Eu în ceruri nu ajung. Ei o pot, știi bine. -Voi murtiți, făr-a ceda, Nimic din splendoare. -Și ei pot trăii așa. Cetina nu-i floare. -Să-nțeleg, că au mai mult? -Mult mai mult se pare. -Tu ai vrea, să fii ca ei? -Ce-i prea mult, chiar doare. L-am atins și i-am urat: -Să crești mândru-n soare! În miros de Paradis, M-a atins o boare. Singur a rămas, măreț, În grădina mare. Îl iubeam și mă iubea, Uitând de topoare…