Final... de pagină

Lasă-mă să stau, lângă lac, pe seară. Dorurile vieții, în apus să moară. Liniștea eternă să-mi fie alin. Cerul să se piardă în azurul fin. Cântecul de viață, unda să-l șoptească. Cel ce moare-n geamăt, în Rai să trăiască. Dă-mi doar nemurirea clipelor ce trec. E de-ajuns vecia orei ce-o petrec. Noaptea mai amân-o! Nu prea mult. Puțin. Că mai am, în cupă, lapte cu venin. Nu o beau pe toată. Vă mai las din ea. Viața e ca Moartea: bună, sau mai rea. Nu vă pierdeți vremea, să mai stați cu mine! Undeva, aiurea, sunt pahare pline. Dacă se întâmplă, să le și vărsați, Veți avea tăria, la cer să urlați. Eu vă las acuma… Pagina… s-a ”stins”. Mai am loc de-o șoaptă… Fulg de nea… prelins.