Haini

Prinși toți, în vârtejul voiei, De a fi ce vor a fi, Se înfruptâ-n nepăsare Și fac noapte și din zi. Viața-i doar minciuna spusă De prea mulți și mai mereu. Inima e de vânzare. Prețu-i mic. E timpul greu. Ruga nu e rugăciune, Ci dorința de-a avea. Ochii-n franjuri de lumină Tot clipesc, fără-a vedea. Vorbele, cu spini de ură, Presărați în fraze seci, Poartă-n conștiințe sterpe, Vii părinți, spre loc de veci. Sub un vînt de nesimțire Lacrimi se usucă-n gând. Pe obraji se scurge sila… Mila stă, de mult, la rând. Cam așa îi văd în lume, Pe prea mulți, printre puțini. Mască au în loc de față. Oameni sunt?… Ce zici?… Haini?!!…