Iubirea nebună

Când timpul se răzbună, pe cei născuți în van, Iubirea nu-i o scuză; e seceră în lan. Cu voie, vinovată, sau fără-a ști de ce, S-a dovedit haină, în stare de orice. Prea rar împărtășită, s-a resemnat că-i rea, Și-a prefăcut osânda din suflet și mai grea. Prea des, doar ignorată, de-un el, sau de o ea, A fost indiferentă; lumină rece-n stea. Blazată, după clipe, trăite în extaz, S-a rătăcit prin lume, scăpată din zăgaz. S-a-mprăștiat aiurea, uitând esența ei, Și-a devenit banală, ca boala ce n-o vrei. În vorbe fără viață, înșiruite-n glas, Iubita și iubitul mai stau, dar doar un ceas. Răceala dintre clipe, iubire-a destrămat. Străini pivesc la ochiul de suflet, sfârtecat. Nu-i pasă, că în urmă, uitarea nu rămâne. Își ia tovarăș vântul și ielele nebune.