Iubirea-i mai presus de El?

Te lasă purtată de voia-ți Ce vine din suflet, prin dor! Te-apleacă spre viața cernită Și roag-o să plece în zbor! E ziua în care și șoapta Se-aude ca tunet în zări, Iar norii, doar fi-vor năframa, Ce mângâie câmpul de flori. Rostește cuvântulce-ascunde Dorința de el și de El, Credința mai poate s-aștepte O rugă; nu-i totul la fel. Ascultă la trupul ce-ți cere Să dai, nu să iei, mai mereu, Și lasă simțirea să cadă, Azi jertfă iubirii… nu-i greu. Privește-n adâncul de noapte Din ochii-ți prea goi de tăceri. O flacără-n taină se zbate Sub rugul de cetini de veri. Renunță la iernile minții, Ce-n ghețuri iubirea ți-a prins, Și râzi iar în hohot de soare… Sărmanul, nicicând n-a fost nins. Tu ai mult mai multe, și viața, E-un cumul de tot ce nu e, Căci nimeni nu poate, Iubirea, S-o lege de-atom… dar ea… E. Te bucură azi de Lumina Ce urcă din tine spre Sfânt. E clipa în care, El, Domnul, Se simte-mplinit pe Pământ. Ești parte din El și din mine. Vă simt pe-amândoi, încleștați. Dar ție-ți ofer mult mai multe… Doar toți, noi vom fi minunați.