Mofturoasa

Moartea nu mi-a dat binețe Și-a trecut grăbită-n sus, Spre un alt vecin, pe care L-a luat pe-un drum, doar dus. Nu a zăbovit pe-acolo, Căci, prea mulți, trăgeau de ea; Erau vii bătrâni, ce-n lacrimi, Se rugau, de ea, să-i ia. Mofturoasă și ciufută, Cum îi șade bine ei, Le-a răspuns cam sfidătoare: -Ce, voi n-aveți Dumnezei?!… El să vă arate milă, Căci sunteți ca vai de voi. Să vă ia la El, în slavă. N-aveți loc, cinstiți, la noi. Eu adun ce se mai poate, Chiar de fac și treaba Lui. Doar pământu-l am sub mine. Eu, în Ceruri, nu mă sui. Când am vrut să-i zic o vorbă, Mi-a zâmbit cu înțeles: -Am un loc și pentru tine. Vine timpul de ”cules”. -Mă gândeam că am vre-o șansă Să mă iei cu tine-acum… -Ești ambiguu în credință. Risc ca să te scap pe drum.