Nimicuri în sine

În Nimic, totul decurge Într-o logică incertă. Omul fraged se trezește Din materia inertă.

Revoltat că nu e totul, Nici în viață, nici apoi, Se strecoară-n neființă, Murmurând mereu: ”Dar noi?”

”Noi?”, ca mine și ca tine, Sau ca preschimbare-n sine?… N-o să știm noi niciodată, Tăvălugul vine, vine.

Cu un ”azi”, de renunțare Și un ”mâine” fără zare, Ne vom pierde-n resemnare, Ca ”Nimicuri” oarecare.