Oprește-Te Doamne din drumu-Ți!

Oprește-Te Doamne din drumu-Ți, Odată, pe maluri, la noi, Că Viața e-un fluviu, cu ochiuri, Ce Haos crează-n Nevoi! Nu vrem să ne ceri socoteală, Că rupem zăgazuri prea des. Prea tulburi, maturii, din tineri, Forțează finalul, spre șes. Privește! Reține, că poate, Cândva, Tu un Om iar vei face! Să ierți ne-voita greșeală! Să tai răutatea ce-i place! Minuni, dacă faci, nu Te-om crede, Că vrei, prin acestea, s-ajuți. Mai bine ia cruce și-ngroapă, Bătrânii, de soartă bătuți. Cu chipul Tău blând, printre semeni, Mai treci, zâmbitor, doar o dată. Găsi-vei, pesemne Iubirea, De Mamă, de Fiică, de Tată. Și-n pragu-nserării ce cade, Cu Moartea, destin fără vii, Oferăle-n dar Nemurirea… Nu-n Viață, ci-n fii… după fii!