Părinți

Timpu-n gânduri reci se zbate. Ora trece-ncet, mereu. Nesupuse, printre vise, Nopțile se-nșiră greu. În lumina rătăcirii, Ca o stea, ce cade-n gol, Amintirile aleargă… Păsări albe într-un stol. Alungate de durere, Și atunci, dar și apoi, Au păstrat în ele clipa, Când ce-i bun s-a scurs din noi. Am rămas cu răutatea Și cu vina de-a fi vii, Și-am urât nemernicia, Zilelor-noroi, pustii. Îi vedeam aievea-n casă, Cum zâmbeau și ne iubeau, Și cu ochii încă-n lacrimi, Regretau că nu trăiau.