Patul, scaunul și ”ei”

Nu am scris nimic de pat; Și doar ne suportă. Chiar când trândăvim, din greu, El nu se revoltă. Oropsit să zacă-n loc, Chiar de-i cu picioare, Geme doar, când ne trântim, Fără griji; și-l doare. Ne primește orișicând, Ziua, ca și noaptea. Nu ne ceartă că-l zdrobim, Și ne ține partea. Că ieri, scaunul, fudul, Că spetează are, L-a făcut molâu și gras; Chiar și prost îmi pare. -Dacă tu nu i-ai primii, Să se-ntindă-n tine, N-ar mai lenevi atât, Și ar sta pe mine. Și atunci,vor fi mai treji, Și mai drepți, aș spune, Chiar și-n sensul de corecți, Între ei, în lume. Masa, chiar s-a supărat, Că nu mai învață, Și că beau, pe tabla ei, Și în dos și-n față. Că e veche, nu-i păcat, Căci e înțeleaptă. Generații-a educat; Daia-i supărată. Dacă-ar sta, la ea, mai mult, Slove să slăvească, Eu i-aș suporta docil… Uită să citească. Tu ești vinovat de tot. Tolăniți în tine, Se zgâiesc la un ecran; Fără rost, vezi bine. Cum să scrie-ncătușați De grea trândăvie, Și, cu capul plin de somn, Ce să mai ”învie”? Că ideile le dorm, Sau că nu există, Sigur e din vina ta… Și-a ei… Ce-artistă? Canapeaua i-a stricat Și mai mult, se pare, Că se-ntind pe ea mereu… Doamne, ce oroare. Ai văzut-o chiar și tu; Camera-i alături. Și, mai nou, s-a apucat Să ne dea și sfaturi. Cum să ne-așezăm în jur, Ca de rugăciune, Că din șase, am rămas, Patru, vezi tu bine. Crucea-nseamnă mult la ei. Sau a fost odată. O prefera-acum pe ea, Ziulica toată. E o curv-o spun pe șleau. Te apucă sila. Va ajunge vai de ea. Te apucă mila.

Mă gândeam la ce spunea… Canapeaua-i „bună”, Când o ai ”la casa ta”… Nu-n vecini… O glumă…