Străina

Mi-am luat Libertatea, De la colț de stradă, Oferită tainic, Mulți să nu o vadă. Era nemâncată, Palidă, firavă, Cu sclipiri de rouă, Să nu zic otravă. Nu știam prea bine Cum s-o îngrijesc, Ce să-I dau ca hrană, Cum s-o oblojesc. Cam pe încercate, Vorbe am găsit, Să-I insuflu dorul De-a fi-al ei iubit. Îmi râdeau, prieteni, În nas, deseori: -Ce să faci cu aia? -La ea te cobori? -Nu vezi cum arată? -Zici că-i din gunoi. -N-are nici lumină. -E cu ochii goi. Le dădeam dreptate, Ca să-i liniștesc: -Am și eu o toană, Ce vreți, nu cerșesc. Scriu și eu de viață, C-am muncit din greu, Stând la rând, ca tontul, Nu de capul meu. -Unde-o să te ducă? Mult prea multe pierzi Refuzând, în vorbe, Să crezi ce nu vezi. Erau sfaturi bune, Dar și azi mă joc Cu ea, plin de grijă, Singur lângă foc. Flacăra trăirii Arde-n Libertate. Jarul pasiunii Încălzește-n noapte. Umbre benevole Hărțuiesc lumina. Riscă să o șteargă, N-acceptând Străina.