Timpurile se-nfrățesc

Timpurile se-nfrățesc: Cel de ”Ieri”, cu ”Mâine”. Se răzbnă clar pe ”Azi”… Pentru ce? O pâine? O bătrână, din ”Trecut”, N-a dorit un ”Mâine”. S-a rugat mereu, la El, ”Azi”, să-i dea o pâine. -Eu ce sunt? țipă strident ”Mâine”-fără-moarte. O aștept cu pâine eu, Altfel pier în noapte. Dacă eu nu mai exist, Totul e aiurea. ”Azi”, nu e decât „un pic”. Tu, ”Trecut”, ești „firea”. Hai să ne-nfrățim pe veci! ”Azi”, să nu mai fie! Nimeni nu va mai muri… Tu mi-i dai, drept, mie. Tu vei fi al meu trecut, Fără ”Azi”, nebunul. Începutul, în Sfârșit, Fi-va „Azi” doar unul. Speriat de ce a spus, Singur, el, ca prostul, A tăcut, recunoscând, Că doar „Azi” e totul.