Zar cu două fețe

În lumea-n care Timpul Și Spațiul se iubesc, ”A fost”, cu ”e” și ”poate”, În doar ”a fi” trăiesc. Ajungi chia înainte De a pleca din loc, Iar viața ți se pare, Doar miză pusă-n joc. Un joc în care șansa E-un zar cu două fețe, Cu doar ” a fi” și ”nu”, Ca măști, în două bețe. Una ar fi Trăirea, Când vrei, cum vrei, cât poți, Iar cei ce râd într-una, Sunt ori smintiți, ori hoți. Căci am uitat, se pare, Să spun că Moartea, rea, Pândea pe orișicine O viață bună vrea. Departe, nu departe, În sensul de doar vid, Pe-o Soartă, încruntată, Se-așterne înc-un rid. În actualu-n care, Există doar prezent, Moneda-zar se-ntoarce, Pe-un viitor absent. În lumea fără mâine, Perfectă-n ea, prin ea, Un Timp se pierde-n Spațiul, Iubit fără a vrea. Dar jocul, cum se joacă? V-aș spune, dar nu pot, Căci simpla întrebare E-un amplu tot în tot.