George RogozPoezie și proză

Asta-i viață

Abonamente

Într-un Timp cam jerpelit, ”Pasiuni” umane, ”Scaldă” omul, aiurit De pofte și foame. Spiritele s-au încins; Nu-n idei, firește. Totdeauna-i un învins; -Dă Doamne! Ferește! Seara și-a lăsat amprenta Peste mintea multora. Beau cu neuronu-n priză, Încercând a-l satura. A trecut faza mâhniri, Și tristețea-a dispărut. Voioșia e cu cântec; Iritarea-a apărut. Dau, din gură, fără milă Și din ce mai au prin jur. Nu vor să păstreze ura; Vor, un cuget, cât mai pur. Cu privirea oțelită, De scântei chiar sar din ea, Se opresc, ades, o clipă, Ori să-njure, ori să bea. Locul freamătă de zgomot, Prea pleșuv de sentimente. Tot n-ajung, în Rai, cu ele; Au, la Iad, abonamente. Par valabile o viață; Și ereditare sunt. Se transmit din tată-n fiică; Și în fiu, dar nu cel sfânt.