Adevăr curat

Un Cocoș sfătos, cu mintea Dusă după altceva, Explica, unei consoarte, Că, de el, e cert, ceva. Virgulele sunt cam multe, Dar așa le punea el, Cu convingerea că, totul, Otova-i, de e la fel. Cam credulă și prostuță, Căci, ingenuă, nu spun, Ea-i sorbea vorbele fine, Gândind simplu: ”cum s-o pun?” Era toat-o între-bare, Și, cu stinghii în coteț, Nu-i plăcea o des-fătare, Ca să mă exprim citeț. Cuibul îi era pro-pice, Pentru ou, dar doar atât. Nu dorea să-l răscolescă, Căci, pornit, el, făcea gât. O cam alerga atuncea, Cam pe unde apuca; Tăvălind-o fără milă, Cu iubire-o sufoca. Și morala? E-”OZENită”, Ca un adevăr curat, Ce nu știe, de Găina, Sau oul, a fost furat…