Câine mituit

Discutam cu Rex în curte, Despre ce mai e prin sat, Căci lipsise-o zi întreagă Și-l ”bătuse”-n lung și-n lat. -Deci, muncea la câmp mulțimea De săteni, că vine ”foamea”… -Numărai vre-o șase-șapte, Restul cam zăceau pe spate, Tolăniți la umbra deasă, Obosiți, cred, după masă. -Ești caustic, ce să zic. Ai și minte? ”Ciocul” mic! -Vrei doar ”poze” de ”desculți”? Ce-ai cu mine? Nu asculți? Ce nu-mi place, comentez, Chiar de nu pot să votez. -Băi jăvreișen, nu ești om… -Fac și eu, ca ei, la pom. -Nu bețivu-i fruntea țării… -Ba-i venit din largul mării. -Cu Băsescu nu te pui… -Ce, că-mi pune pofta-n cui? -Mă cam superi. Zi odată, Dacă vrei un os răsplată! -Uite, vezi, mă amăgești, Ca să nu spun, mituiești, Ca să-ndrug minciuni frumoase, Despre adevăruri crase, Și să-mi calc pe ”conștiinți” Ca să iau ceva în dinți. -Hai mai marș! Ce conștiință? Omul minte cu ”știință”, Nu așa, la întâmplare, Fără un profit la ”stare”; Scuze-am vrut, decent să zic, Că nu vrea-n folos nimic… -Clar! Te iert, căci ești confuz, Și cam tare de auz, Că auzi doar ce-ți convine, În genunchi, sau char pe vine, Că-n poziție de drepți, Stați întinși, doar când cădeți, Sau ca noi, în patru labe, ȘI în sluj, la aspre vorbe. -Măi!!… am apucat să zic, Cu-o idee chiar un pic, Dusă înspre răzbunare: Să mai pupi tu, azi, mâncare! Fluturând coada fățiș, Ținând-o pe-a lui morțiș, Dur, chiar mi-a rânjit în nas, Mârâind cu-n tinic glas: -Scuză-mă puțin, Vecina, Știi, aceea cu pricina, M-a chemat să-i țin de ”șase”… Dacă vii, adu-mi și oase. Mi-a rămas ceva în gât. L-am făcut măgar cu rât. L-a durut în… n-are cot. Ce? Final?… Pupat în bot. Și morala? Aflați voi, Că nu toți proștii sunt ”boi”, Iar dac-am greșit un pic, Schimb cățelul, iau mai mic. Nu-i moral? O ziceți voi. Fabula, sau doar ce-i goi? Vă gândiți doar la ”umani”, Ce, ”potăile” n-au bani? Iar le-am încurcat de tot. Scuze-mi cer… de nu mai pot. Cum? Mă credeți aiurit? Frații mei, v-am regăsit.