Când distrugem ce n-avem

Despre Timp, am scris cam mult, Și-i păcat; n-aude. L-am luat cam des, la rost. Inutil; ce surd e. M-am gândit atunci, că noi, Fără rost ne temem De prea mulți, ce nu ne văd, Când în suflet gemem. Soarta ne-a uitat în joc. Râde și nu-i pasă. Când bătem pasul pe loc, Pleacă și ne lasă. De Vecie, nu mai spun, Nici de cele sfinte, Când distrugem ce n-avem: Mici copii, din minte. S-a temut de noi, când, goi, Ucideam, de foame, Dar nu și urmași, ca azi… Unde ești, Tu, Doamne?…