Cu Foamea-n gât

Se certa cu Foamea, care, Răbdătoare-l ignora. Nu pleca, căpoasă-n fire, Orișicât o ocăra.

Se-”ncuibase”-n sărăcia Lustruită de pingea Și cerea, cerea neghioaba, Nesătulă cum e ea.

Își băga nasul prin oale, Ca pe-un veritabil rât Și, hrănită des cu vorbe, Se-nciuda să-i stea în gît.

O simțea sărmanu-acolo Pofticioasă rău, și grea, De-a ajuns să strige-n piață, Că s-a săturat de ea.

A făcut-o-n fața celor Ce speranța-n lege ”tund”, Și-a primit, cum se cuvine, Dreptul lui… un șut în fund.