De ispășit

Cu privirea oropsită Să văd iar, ce tot trăiam, Am închis ochii-n speranța Că aud ce mai gândeam. Ți-ai găsit. De gura lumii, Scapă doar cel ”istovit”, Ce-are șansa ca să plece De la binele-otrăvit. -Io-te-te la ăsta! Doarme. -Ba se face. Dă-i din glas! -Dac-o fi bolnav, sireacul? -Îl lăsăm și zicem ”Pas!” -Și să scape-așa degrabă? -Cinste nu ne face el. -Tu vorbești de calitate? -De! Cuvintele-s la fel. Și așa-n pălăvrăgeală, Și-au făcut, de drum, pâș-pâș, Părăsind cârciuma-n care, Omu-i bun cu bani fâș-fâș. Am deschis ochi-n speranța Că sunt singur; am greșit. -Dai ceva, frate-vecine? Mai aveam de ispășit…