E Mai

Într-o lume mică, N-ai loc de prea-mulți. E frumos afară, Chiar pentru ”desculți”. Guguștiucu-și strigă Consoarta, de zor. Poate c-o iubește, Sau e plin de ”dor”. Ca și alții crede În dreptatea lui, Și-n perechea-i care, ”Șede” unde-o pui. Nu le spun că-s fraieri; S-ar crede umani. Cât mai speră-i bine, Bietuții sărmani. Într-un nuc, de poză, Un cuc cu o ea; Pupăza-i fecioară Doar în mintea sa. Nu-i prea vezi alături; Mai greșesc și ei. Ea își face veacul Printre derbedei. Într-un pom, o mierlă, Fluieră a viață. Chiar simte natura Schimbată la față.