Iarmaroc, corect
Parlamentul nostru, Prin lege, o ”pune”; Schimbă denumirea-n ”Iarmaroc”, pe bune. Nu mai au ”opușii”, Și-i mare scofală, Căci, la târg, normalul E cu târguială. Unii-au zis, că-i bine, ”Cloacă” să îi spună, Căci, tot stau, pe-acolo, Ca, de, lumea bună. Alții cred că, ”Bâlciul”, Chiar se potrivește, Căci se ”iau în gâturi”, Cum se nimerește. La ”Bordel”, votatul A fost cât pe ce, Că-au fost multe curve, Și mă-ntreb, de ce. Ce să facă-acolo Un ne-bun ratat, De-adevărul sincer, Pe față pătat? A rostit cuvinte Goale de ”plăcut”, Și-a fost dat afară, Chiar, prin vot, ”făcut” Deci, cu multe ”lipsuri”, ”Iarmaroc” alege, O sală ne-plină, Dar corect, prin lege.