În umbră de Soare

Poteca de vis, Umbrită-i de Soare, Iar pomii sălbatici Se vaită, că-i doare. Lumina e caldă-n Contrastele reci, Ce, fără culoare, Par locuri de veci. Urcată-agățată, Căzută pe sus, Cu sensul de spațiu, Uitat, sau prost pus, O lume, purtată Agale de-un țel, Consideră albul, Cu negrul, la fel. Își vântură vrerea Prin crengi putrezite, Trăiri pline-n vină, În gri învelite. Adulmecă frunza Uscată de fapte, Căzută în Cerul, Uitat și de noapte. În negura umbrei Lăsate de Soare, Se vede-Asfințitul… Suspină… și moare.