În umbra ciorii

Clipe lungi, înfricoșate, Umplu orele la fel. Cerul, îndelung se zbate, Haosului iar fidel. Norii-nvinețiți de ură, Se izbesc în aspru zbor, Lăsând Iadului, o gură, Să deschidă-n burta lor. Fulgerele fac și zorii Să pălească-n prag de zi. Pe pământ, în umbra ciorii, Tremură ființe vii. Vocea Domnului, în tunet, O percep mereu tardiv. Mila nu mai curge-n sunet, Peste-un rău ajuns nativ. Vijelia își strămută Cuibul într-un loc pierdut. Vântul, tot răcit, strănută Peste satul abătut. Ploaia, în torente, surpă Iar credința în stabil. S-a vărsat, în Cer, o cupă, Peste-un adevăr debil. Forța Lui, ca sens, se pierde Într-un trai prea spălăcit. Susură blând viața verde, Peste omul rătăcit.