M-am născut

Într-o țară ”joasă”, Ca nivel de trai, Cu oameni ”ca lumea”, După port și grai, M-am născut o dată, Cum e și normal, După cum atestă, Un mic act, formal. Am cam râs aiurea, Comic fără-a ști, Ca un prunc, ce are, Șansa de a fi. Școala-am ”dus”-o bine, Cu mintea, zic, ”brici”, Cu-n principiu simplu: Cartea, să n-o ”strici”. Invers e mai bine? Pentru viață? Crezi? Cartea de-i prea multă Strică? Ia-n de vezi. Mult prea mult, cu mulții, Timpu-am irosit, Buchisind cuvinte Fără de sfârșit. Înțelesul sorții, Mi-a scăpat, cred eu ; Când deșteptul duce Prostu-n cârcă-i greu. ”Școala vieții”-ți zice, Dându-ți peste nas, Cel ce-a zis, ”ieri”, cărții, Pentru ”plus”, tot ”pas!” Azi el te conduce Chiar de nu îți place; Fudulă-i prostia; Nu te lasă-n pace. E convins că simțul Bun e de prisos, Când începe goana-n Lege, pentr-un os.