Năluci

Răsuflate-n cercuri De făgăduire, Ideile scurmă În ceva menire. Gânduri semețite, Tremură pe jos, Multe-ngenunchiate-n Umbra unui os. Resemnate fapte, În minte clocite, Sunt ca amintirea Fostelor iubite. Un rânjet de spaimă, Ziua îl aduce, Când se-ntreabă trupul, Pe unde s-o-apuce. Ochii văd lumina Ca pe-o pată albă, Ort micuț, ca omul Înșirat pe-o salbă. Nu-i ban de pomană, Ci de drumul ”dus”, Când, pe sfânta viață, Ață nu-i pe fus. Reci năluci prin forme Pe tărâmul rău, Undeva, pe-aicea,

Pe muchie de hău. Rânjetul trăirii Sugerează ”foame”; De identitate? Și de alte ”poame”?… .