Pacea zorilor

Vântul își răsfiră Vraja peste flori. Soarele se-ascunde În plăpânzii nori. Umbre vagi, de ceață, Pâlpâie pe lac. Tăcerea-i străpunsă De un candid ”Oac!” Sălcii prea-plecate, Într-un tremur fin, Se-nfrățesc cu apa, Într-un vals divin. Cam bățos din fire, Stuful arțăgos, Mângâiat de valuri, Freamătă duios. Papura, semeață, Rătăcită-n el, Se simte regină, Chiar de nu-i, de fel. Trestii lungi, de zahăr, Corcituri sadea, Vor, prin ”înălțare”, Exemplu să dea. Frumusețea-i vie-n Pacea zorilor. S-o păstrăm, aievea, Ei, atâta vor…