Obosit, orașul

Obosit, orașul Se ascunde-n ceață. Smogul se animă, Îmbâcsit de viață. Putredă, culoarea, Ar vrea să se culce. Puteri nu mai are, Spre cer ca să urce. Pe asfaltul jilav, Pașii se-ncrustează. Lăcrimând, o floare, Alt coșmar visează. Pomii își închină, Goale crengi, în cruce. Ca stafii perene, Timpu-n glod îi duce. Umbre vagi, blazate, Șterse și de fală, Se îmbracă-n straiul Plumburiu, de gală. Tremurând de pofte, Mișună-aplecate, Cărând gânduri negre, Cert, de trai, stricate. Obosit, orașul, Își îngropă-n fapte, Șansa, ca să vadă, Luna Nouă-n noapte.