Oase-vise

Mârâia. Pesemne, Se bătea pe-un os. Cam ”covrig”, aș spune, Dormea într-un coș. L-am trezit cu vorba; Băț nu foloseam, Chiar când, ”din sărite”, Îl, și ne scoteam. -Ce mai faci potaie? Ești sătul acum? -Râzi tu, râzi stăpâne!… Mi l-au luat pe drum. -Ai visat și, viața, E mai roz în somn. -Cred că ai dreptate… Carne-avea… Ești domn? -Ia nu o întoarce! Visu-i vis și-atît. -Dar burta-l așteată. Chiar m-a și durut. -Da? Și poate mâine, Te visezi chiar ”Domn”, Și-o să vrei, în casă, Să tragi câte-un somn. -Și ce-i rău în asta? Cușca-ți dau la schimb. Vei fi chiar celebru. Poate-ți pun și-un nimb. Pustnicii-n pădure În grote au stat. Casa mea-i mai bună. Și-i aici, în sat. Am ”zâmbit” la dânsul, Cam printre măsele. -Visele, ”jăvreișen”, Îți aduc belele. Ca din întâmplare, Am atins un băț. S-a ”muiat” pe dată: -Mam dat și eu ”-oț!

A plecat, în minte, Mai confuz ca mine: ”De ce minte visul, Doar când e de bine”? Că de-i rău coșmarul, Viața e la fel… Dar, de moare visul, Am mai crede-n el/El?